Lecitina: Proprietati, beneficii pentru sanatate si utilizari

top view fresh soybean pods edamame soybeans with granulated soy lecithin soy milk

Lecitina, numita si fosfatidilcolina, este un compus gras (o lipida) prezent in mod natural in tesuturi de origine animala si vegetala, esential pentru buna functionare biologica. Lecitina este prezenta in alimente ca fructele oleaginoase, in soia si in galbenusul de ou, dar si in organismul uman, unde participa la crearea membranelor celulare. Forma comerciala a acestei substante grase este folosita mult si in industriile alimentara, cosmetica si medicala, ca aditiv, in special ca emulgator, avand in lista ingredientelor produselor codul E322. De asemenea, lecitina este comercializata ca supliment alimentar, cu multiple utilizari. Descopera mai jos care sunt caracteristicile, principalele functii si beneficii ale lecitinei, unde se gaseste si ce impact are asupra sanatatii noastre.

Ce este lecitina?

Daca te intrebi ce este lecitina, trebuie sa stii ca acest termen reuneste fosfolipide membranare, formate din doi acizi grasi, fosfat, glicerol si colina, printre altele. Lecitinele sunt de doua tipuri:

  • vegetale (prezente in boabele de soia si de cacao, in fructele oleaginoase, in semintele de floarea soarelui si in semintele altor plante)
  • animale (prezente, de exemplu, in oua si icre).

In organismul uman, lecitina este sintetizata in principal la nivelul ficatului. Principalele functii ale lecitinei sunt de a stabiliza membranele celulare, de a stimula unele procese metabolice si de a promova regenerarea celulelor hepatice. 

Lecitina a fost descoperita in secolul al XIX-lea, mai precis in 1846, si a fost numita astfel de un chimist si farmacist francez, Théodore Gobley. Numele i-a fost inspirat acestuia de termenul grecesc “lekithos”, care desemneaza galbenusul de ou, substanta din care el a izolat lecitina. Ulterior, acesta a demonstrat prezenta lecitinei in diversi compusi biologici, inclusiv in sangele venos, in bila, in tesutul cerebral uman, dar si in surse alimentare precum ouale, icrele, creierul de oi si gaini.

In anii 1990, lecitina a inceput sa fie extrasa din boabele de soia si folosita ca aditiv alimentar. In prezent, lecitina este extrasa si din oua, lapte, rapita, alge marine, porumb, floarea soarelui, bumbac si poate sa fie supusa unui tratament de albire inainte de a fi utilizata, aceasta avand in mod natural o culoare galben-maronie.

Cum este utilizata lecitina?

lecithin soy scaled

Lecitina este insolubila in apa si solubila in solventi organici. In combinatie cu apa, lecitina creste in volum, capatand textura unui jeleu. In urma agitarii, rezulta o emulsie stabila, iar aceasta proprietate a facut ca lecitina sa fie folosita ca emulgator si agent de stabilizare pentru produse alimentare, cosmetice si medicamente. Lecitina mai are proprietatea de a mentine aromele, principiile active responsabile de mirosuri fiind inglobate in compusii lipidici. De asemenea, avand proprietati antioxidante, lecitinele contribuie la prelungirea termenului de valabilitate al produselor. 

Lecitina este comercializata si ca supliment alimentar si in scop medical.

Care sunt beneficiile lecitinei pentru organismul uman?

 

Lecitina are multiple beneficii pentru organismul uman, iar printre cele mai importante sunt cele prezentate mai jos:

Lecitina poate ajuta la reglarea nivelului de colesterol

Lecitina poate sa emulsioneze grasimile alimentare saturate provenind din dieta. In urma acestui proces de emulsionare, grasimile pot fi metabolizate mai usor, furnizand organismului acizi grasi polinesaturati (de exemplu, Omega-6) sau pot fi eliminate. Astfel, lecitina actioneaza asupra ficatului, dar si a sistemului cardiovascular, pentru ca regleaza nivelul de colesterol.

Lecitina amelioreaza disconfortul digestiv

Lecitina poate ajuta la reducerea disconfortului digestiv la persoanele cu colita ulceroasa, prin imbunatatirea mucusului din intestin si protejarea mucoasei.

Lecitina poate sustine functia imunitara

Lecitina poate sustine functia imunitara, in special in cazul persoanelor cu diabet.

Lecitina sustine functiile neurologice si cognitive

Ingredientele active din lecitina participa la regenerarea membranei celulelor creierului, dar si la sinteza acetilcolinei, care transmite semnale nervoase catre neuroni. Acesta poate sa fie unul dintre motivele pentru care poate ajuta la prevenirea simptomelor asociate unor boli neurodegenerative, de exemplu, dementa ori maladia Alzheimer. 

Suplimentele alimentare cu lecitina

fish oil capsules glass bowl scaled

In general, suplimentele alimentare cu lecitina sunt recomandate pentru probleme digestive si reglarea nivelului de colesterol, contribuind astfel la prevenirea unor afectiuni ca ateroscleroza si bolile cardiovasculare. 

Lecitina in alaptare

Suplimentele cu lecitina pot fi folosite si pentru a preveni blocarea canalelor de lapte, in timpul alaptarii. Totusi, suplimentele cu lecitina in alaptare nu functioneaza ca tratament pentru femeile care au deja blocate aceste canale.

Lecitina pentru memorie si tulburari neurologice

Suplimentele cu lecitina sunt recomandate persoanelor cu tulburari neurologice, pentru ca joaca un rol in dezvoltarea creierului si sustinerea procesului de gandire. Se recomanda, de asemenea, administrarea de lecitina pentru memorie si concentrare.

Sirop cu lecitina pentru copii

Pentru ca sustine functiile creierului, lecitina poate sa fie utila si celor mici. Un sirop cu lecitina pentru copii poate sa stimuleze capacitatea de concentrare si invatare. De asemenea, lecitina poate sustine functia imunitara a celor mici.

Pe de alta parte, desi suplimentele cu lecitina sunt folosite pentru a trata mai multe afectiuni medicale, cercetarile privind eficacitatea lor, mai ales la copii si in timpul sarcinii, sunt limitate.

Nu exista o doza zilnica recomandata pentru lecitina. Insa, ca regula generala, administrarea ar trebui sa fie limitata la 5 grame pe zi.

In cat timp isi face efectul lecitina?

Daca vrei sa stii in cat timp isi face efectul lecitina, trebuie sa stii ca, potrivit mai multor studii, este recomandat ca  suplimentele sa fie administrate pe perioade de una pana la sase luni, pentru diverse afectiuni. Insa un specialist este cel mai in masura sa-ti ofere informatii in acest sens, in functie de istoricul tau medical.

Lecitina in produsele de ingrijire si infrumusetare

Lecitina face parte dintre ingredientele a numeroase produse de ingrijire si de infrumusetare, de la tratamente anticelulitice la creioane pentru ochi.

Lecitina are proprietati emoliente si ajuta astfel la hranirea si catifelarea pielii si parului. Aceasta hidrateaza celulele epidermice, intareste bariera hidrolipidica si previne deshidratarea pielii. De asemenea, contine antioxidanti, benefici in lupta cu procesul de imbatranire, inclusiv vitamina E, care ajuta la reinnoirea celulelor si are proprietati de stimulare a productiei endogene de colagen. Acesta este motivul pentru care se regaseste in compozitia a numeroase creme de fata si corp.

Surse alimentare de lecitina: lecitina de soia sau din oua

bowl eggs yolk shell piece cloth marble table scaled

Lecitina este o substanta prezenta in cantitati diverse in alimente precum:

  • galbenus de ou
  • icre
  • ulei de soia (lecitina de soia)
  • ulei de bumbac
  • ficat de peste, vita, pui
  • fructe oleaginoase
  • seminte
  • cereale
  • leguminoase.

Lecitinele sunt cel mai frecvent folosit tip de aditivi din industria alimentara. Avand capacitatea de a fi combinate atat cu grasimi, cat si cu apa, pot sa ajute la formarea unor emulsii stabile, proprietate foarte utila in productia de ciocolata, margarina si aluaturi fragede. Insa lecitina este prezenta in enorm de multe alte produse, precum:

  • cremele tartinabile
  • cerealele indulcite
  • inghetatele
  • sosurile
  • cremele pentru deserturi
  • anumite semipreparate si alimente procesate.

Lecitina este un produs autorizat de Uniunea Europeana, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari.

Lecitina: contraindicatii, efecte secundare si interactiuni

In general, utilizarea lecitinei nu constituie un risc pentru sanatate, insa fac exceptie persoanele care au alergii la soia sau la oua, deci este important sa se acorde atentie sursei. O alternativa poate sa fie folosirea lecitinei extrase din floarea soarelui.

In doze mari, care sunt cazuri exceptionale, lecitina poate sa cauzeze aparitia unor manifestari precum: 

  • durerile de stomac
  • durerile de cap
  • ametelile
  • diareea
  • balonarea
  • cresterea nivelului de saliva
  • hipotensiunea arteriala.

Totodata, fiind o sursa de grasimi, consumul unor alimente bogate in lecitina poate sa provoace cresterea in greutate, dar acest risc este unul foarte scazut.

Unele dintre aceste riscuri pot sunt asociate cu folosirea lecitinei din surse vegetale care au fost modificate genetic, un alt motiv pentru care trebuie sa se acorde atentie originii acestui tip de compusi grasi.

In concluzie, lecitina este un element component esential pentru toate celulele corpului, dar este prezenta si in anumite alimente. Lecitina poate sustine sistemul nervos, imunitar si cardiac si este utila pentru reglarea nivelului de colesterol. Suplimentele medicale sunt utile pentru a corecta anumite carente nutritionale si a sustine anumite functii in organism, deci este recomandat sa ceri sfatul unui specialist inainte de a le folosi. 

Articolul anterior

Retinolul: Beneficii si cum sa il incluzi in rutina de ingrijire

Articolul următor

Ghidul analizelor uzuale: ce investigații medicale să faci anual, pentru a-ți monitoriza starea de sănătate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonarea dvs. nu a putut fi procesată. Vă rugăm să încercați din nou.
V-ați abonat cu succes la Newsletter.

Newsletter

Abonează-te la Newsletter și rămâi la curent cu noile oferte Compresa.

Coș
Loghează-te

Nu ai cont încă?

Crează un cont
Categorii de produse
Urmărește-ne: