Ghidul analizelor uzuale: ce investigații medicale să faci anual, pentru a-ți monitoriza starea de sănătate?

Îngrijirea sănătății este – sau măcar ar trebui să fie – o prioritate. Acest lucru nu înseamnă să mergi la medic atunci când te-ai îmbolnăvit și ai nevoie de un tratament, ci și să previi, atunci când este posibil, anumite afecțiuni. Investigațiile medicale periodice reprezintă un instrument valoros în acest sens, permițându-ți să monitorizezi și să previi potențialele probleme medicale. În acest mic ghid, îți vom spune ce investigații ar trebui să faci regulat pentru a ține starea de sănătate sub control.

Hemoleucograma completă

Hemoleucograma completă este o analiză de sânge care evaluează diferitele componente ale acestuia, cum ar fi numărul de globule roșii, globule albe și trombocite. Furnizează informații despre nivelul hemoglobinei, hematocritului și poate detecta, printre altele, potențialele probleme legate de anemii, infecții sau tulburări de coagulare a sângelui.

Profilul lipidic

Profilul lipidic este o altă analiză uzuală importantă. Măsoară nivelurile de colesterol total, colesterol LDL (rău), colesterol HDL (bun) și de trigliceride din sânge. Este o investigație utilă în evaluarea riscului de boli cardiovasculare și de accidente vascular cerebrale. Menținerea colesterolului în limite normale este esențială pentru prevenirea afecțiunilor cardiovasculare.

Glicemia

Această analiză măsoară nivelul de glucoză din sânge și este utilizată pentru detectarea diabetului zaharat și a prediabetului. Un control regulat al glicemiei este crucial pentru menținerea unei funcții optime a sistemului metabolic și prevenirea complicațiilor diabetului.

Analiza urinei

Această analiză oferă informații importante despre sănătatea rinichilor și a tractului urinar. Poate detecta infecții urinare, prezența proteinelor sau a zahărului în urină și poate indică potențiale probleme renale sau metabolice.

Analiza funcției hepatice

Prin intermediul acestei analize, se evaluează funcția ficatului și se detectează orice anomalii. Se va face inclusiv măsurarea enzimelor hepatice, a bilirubinei și a altor markeri specifici, care pot indica hepatită, ciroză sau alte afecțiuni ale ficatului.

Evaluarea profilului tiroidian

Analiză profilului tiroidian include măsurarea nivelurilor hormonilor, – TSH, T3 și T4. Această analiză poate indica disfuncții tiroidiene, cum ar fi hipotiroidismul sau hipertiroidismul, care pot afecta metabolismul și starea generală de sănătate.

Examinarea fizică

Pe lângă analizele uzuale menționate mai sus, o examinare fizică efectuată de medicul de familie sau de un alt specialist poate să fie un alt aspect esențial pentru monitorizarea stării tale de sănătate.

Mamografia și examenul pelvian

În cazul femeilor, investigațiile specifice, cum ar fi mamografia și examenul pelvian, sunt de o importanță deosebită. Mamografia este utilizată pentru detectarea precoce a cancerului de sân, în timp ce examenul pelvian, care include examinarea ginecologică și testul Babeș- Papanicolau, ajută la depistarea bolilor ginecologice, precum cancerul de col uterin sau infecțiile.

Testul PSA (antigen specific prostatic)

În schimb, pentru bărbați, testul PSA este o investigație importantă în depistarea cancerului de prostată. Acest test măsoară nivelul antigenului specific prostatic din sânge și poate indica prezența unei afecțiuni a acestei glande.

Densitometria osoasă

Densitometria osoasă este o investigație utilizată pentru evaluarea densității osoase și depistarea osteoporozei sau a altor afecțiuni ale sistemului osos. Aceasta este deosebit de importantă în cazul femeilor aflate la menopauză sau al persoanelor cu factori de risc pentru osteoporoză.

Desigur, trebuie să menționăm că acestea sunt doar câteva exemple de investigații medicale care trebuie să fie efectuate regulat și că lista poate varia în funcție de nevoile individuale. Pentru aceasta, trebuie să consulți întotdeauna un specialist, precum medicul de familie, care îți poate oferi recomandări și îți poate stabili un program de analize adecvat istoricului tău medical.

Sursa foto: Freepik.com

Articolul anterior

Lecitina: Proprietati, beneficii pentru sanatate si utilizari

Articolul următor

Colesterolul: tipuri, valori si cum sa il mentii in limite normale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonarea dvs. nu a putut fi procesată. Vă rugăm să încercați din nou.
V-ați abonat cu succes la Newsletter.

Newsletter

Abonează-te la Newsletter și rămâi la curent cu noile oferte Compresa.

Coș
Loghează-te

Nu ai cont încă?

Crează un cont
Categorii de produse
Urmărește-ne: